Povestea din spatele misiunii

Suntem influențați decisiv de stările și dispozițiile noastre. We are made of moods.
Ca oameni, realizăm în mod nativ o continuă comparație între ceea ce vrem și realitatea înconjurătoare și nu suntem indiferenți la nimic din ceea ce ne înconjoară. Fiecare zi este o reflecție a ceea ce simțim, iar emoțiile sunt cele care ne ghidează pașii, fie în bine, fie în rău. Trăirile afective sunt prima reacție a noastră: ne mulțumim atunci când nevoile ne sunt împlinite și ne pierdem echilibrul atunci când nu reușim să ajungem la ceea ce dorim. Brusc, valoarea și semnificația pe care noi o acordăm relației dintre noi și lume se află în prim plan, căci stările sunt fundamentate pe nevoi ale noastre, conștientizate sau neconștientizate.
Afectivitatea este componenta de bază a infrastructurii minții noastre și nota ei definitorie. Stările, așadar, sunt primul semn al energiei noastre și a modului în care vom investi această energie în gânduri și fapte. Apoi, pornind de la afectivitate, schimbările merg în lanț, fie în bine, fie în rău: motivație, atenție, voință, limbaj, personalitate, imaginea de sine și de altul, relațiile interpersonale, atitudinile și comportamentele pro- și anti- sociale.
Cu doar câțiva ani înainte de a ne părăsi, după o viață închinată descoperirii omului, Carl Gustav Jung ne împărtășea într-un interviu video: “Avem nevoie de mai multă înțelegere a naturii umane, pentru că singurul pericol real care există este omul însuși! El este marele pericol și nu suntem conștienți de el. Nu știm nimic despre om… Mult prea puțin! Psihicul lui ar trebui studiat pentru că noi suntem originea tuturor relelor viitoare.”
Este extrem de important să te cunoști sincer tu pe tine, altfel nu vei putea schimba nimic, niciunde. Este vital să ai puterea de a observa în liniște ceea ce simți, de a-ți înțelege nevoile, valorile și dorințele ce au condus la ceea ce simți, iar mai apoi să ceri într-un mod sănătos ceea ce ai realmente nevoie. Asta iți va schimba calitatea relațiilor și calitatea vieții. ”Studiul dezvoltării adulților” (început de Universitatea Harvard din 1938 și în desfașurare și în ziua de astăzi) ne arată în urma monitorizărilor și testelor continue efectuate timp de peste 80 de ani, ce înseamnă calitatea vieții: conexiunile sociale sunt benefice nouă iar singurătatea ucide, prietenii și calitatea lor contează, relațiile de calitate protejează atât corpul cât și mintea, dar mai cu seamă sănătatea creierului.
Tenzin Gyatso, cel de-al 14-lea Dalai Lama, rezuma magistral zbuciumul modern: “Oamenii își sacrifică sănătatea, ca să facă bani. După care își cheltuie banii, ca să-și recupereze sănătatea. Sunt atât de îngrijorați de viitor, încât nu se pot bucura de prezent. Rezultatul e că nu trăiesc nici în prezent, nici în viitor. Trăiesc de parcă nu vor muri niciodată și mor de parcă n-ar fi trăit niciodată.”
De ce este atât de greu să ne gestionăm stările și să obținem ceea ce avem nevoie? Poate pentru că suntem oameni. Poate că ceea ce vrem e un remediu rapid, ceva sub forma unei pilule pe care să o înghițim ușor, iar viața noastră să devină automat bună și să și rămână așa mereu. Adevărul este că drumurile de creștere profesională și personală sunt complicate și munca ta necesară nu e chiar așa de spectaculoasă și atractivă. În plus, necesită un efort de o viață. Nu se oprește niciodată. Într-o lume în care relația cu noi înșine devine tot mai dificilă, este esențial să ne înțelegem emoțiile, nevoile și valorile. Aceasta este cheia pentru a construi relații de calitate și a atinge o viață împlinită. De aceea suntem noi aici și acum. Deschiși și pregătiți. Pentru tine.
Atelierul de Oameni este proiectul nostru de suflet.
Ce am făcut noi? Am fost dintotdeauna printre oameni, în mijlocul lor, ascultându-le poveștile și ajutându-i să își descopere puterea, am acumulat cu pasiune și migală multă pricepere și răbdare, ca să putem fi acum alături de tine.
Noi îți oferim: specialiști certificați de către Ministerul Muncii și Ministerul Educației, specializați în servicii personalizate, flexibili, timpul și focusul nostru exclusiv, un mediu sigur și confidențial, discreție și secretizarea serviciului, gestionarea stresului, spațiul necesar ca să te poți întâlni tu pe tine, chiar în inima orașului dar departe de zgomotul lumii.
Tu îți oferi: grijă față de nevoile tale, deschiderea și dorința de a lucra cu tine, de a te înțelege mai bine și de a depăși dificultăți, intenția de a te dezvolta și a atinge obiective personale, determinarea de a face câte un pas concret spre mai bine. Noi suntem pregătiți să te ghidăm pe acest drum – pas cu pas, fără grabă, dar cu determinare.
Facem din complicat, simplu, pentru tine.